MESAJUL Promoţiei anului 1990 a Universităţii Naţionale de Apărare ”Carol I”
Domnule General -locotenent Ciucă, şef al SMG
Doamnelor şi domnilor.
Stimaţi colegi,
Aniversăm, în aceste momente, un sfert de veac de la absolvirea Academiei Militare-aşa cum se numea, în epocă, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, de către promoţia anului 1990, instituţie ce reprezintă ”punctul arhimedic” al sistemului învăţământului militar superior românesc. În cei 126 de ani de existenţă, indiferent de numele pe care l-a purtat – Şcoala Superioară de Război, Academia Militară Generală, Academia Militară Generală, Academia Militară, Academia de Înalte Studii Militare sau Universitatea Naţională de Apărare, această instituţie a simbolizat spiritul patriotic românesc, armonizarea energiilor societăţii, aspiraţiile naţionale de independenţă şi unitate ale ţării. Urmare a pregătirii strategice ridicate şi a sentimentului naţional dobândit, absolvenţii săi din cele 120 de promoţii, având conştiinţa epocii, s-au implicat activ în viaţa naţiunii române şi în rosturile sale esenţiale, şi anume: obţinerea independenţei de stat a României; războaiele balcanice şi cele două războaie mondiale; realizarea Marii Uniri; Revoluţia din Decembrie 1989 şi altele. Astfel, zecile de mii de ofiţeri şi generali absolvenţi au adus servicii importante neamului românesc şi realizării idealurilor sale naţionale.
Noi, absolvenţii celei de-a 95-a promoţii-aidoma antecesorilor şi a celor ce ne-au urmat -, suntem mândri că această instituţie fundamentală a societăţii româneşti, creată prin decizia înţeleaptă a suveranului României-regele Carol I-, sub numele de Şcoala Superioară de Război -, a oferit Ţării absolvenţi cu o pregătire temeinică, ce au reprezentat şi reprezintă un puternic pivot al existenţei noastre statale. Este remarcabil faptul că prestigioasa noastră Universitate de Apărare – relevându-se ca un autentic creuzet al călirii şi desăvârşirii caracterelor-în acord cu cerinţele de securitate şi apărare ale ţării şi ale ştiinţelor militare, a cunoscut, de-a lungul diferitelor etape istorice, procese de reformă autentică, armonizând programele educaţionale cu nevoile ţării specifice fiecărei perioade istorice.
Absolvirea Academiei Militare reprezintă pentru noi un eveniment important care, în mod benefic şi ireversibil, ne-a marcat viaţa şi cariera militară ale fiecăruia dintre noi, reprezintă un prilej de emoţie, de reflexie şi, chiar, de bilanţ pentru cei peste 120 de absolvenţi ai Facultăţii de Arme Întrunite şi ai Facultatea Logistice, promoţia anului 1990, prezenţi, astăzi, la această activitate aniversară. Totodată, pentru fiecare dintre noi, aniversarea de astăzi reprezintă o călătorie în timp şi evenimente, ce relevă sensurile esenţiale ale vieţii ostăşeşti din perspectiva unicităţii fiecăruia dintre noi. Este, în acelaşi timp, un prilej de a înfăţişa un corpus de experienţe personale, simpatii, antipatii, antinomiile şi sensurile esenţiale ale vieţii şi carierelor noastre, trăite în cele mai diferite ipostaze. Întâlnirea noastră de astăzi reprezintă şi un prilej de a identifica, din perioada anilor de studii, un şuvoi neuitat de sclipiri academice, nădejdi, splendori, seninătăţi şi deznădejdi, distilate şi purificate în creuzetul sufletelor noastre. Rememorând evenimentele din perioada în care am fost ”ofiţeri-elevi”, după îndepărtarea cortinei uitării, putem regăsi, astăzi, trăirile noastre semnificative de atunci, trăiri purificate şi ferecate în armura indestructibilă a timpului. În arcul timp, ele s-au transformat, pentru fiecare dintre noi, într-un tezaur memorialistic, care – acum răscolit –, rezonează, profund şi lăuntric, într-o sferă de puritate sufletească sublimă. Unicitatea şi fluiditatea evenimentelor şi întâmplărilor pe care le-am trăit, sunt, şi acum – după două decenii şi jumătate –, la fel de intense ca atunci, fără să-şi piardă nimic din valoarea sau tensiunea lor afectivă.
Doamnelor şi domnilor,
Admiterea în Academie, în anul 1988, întregea triada liceu militar-scoală superioară de ofiţeri activi – Academie Militară, triadă ce a stat şi stă, de peste un secol, la baza învăţământului militar românesc, care asigură îmbinarea spiritului universitar cu cel academic. Ne amintim, şi acum, de trecerea prin onorantele şi extrem de exigente ”furci caudine” ale admiterii în Academie, deoarece era un raport de 3-4 candidaţi pentru un loc. Pentru cei ce proveneau din rândul muncitorilor, potrivit concepţiei comuniste discriminatorii specifice acelei perioade, ab initio, admiterea era asigurată, deoarece, concurenţa era nulă: ”omul şi locul”. După admitere, a urmat perioadă trudnică de maturizare şi de desăvârşire a pregătirii noastre în calitate de comandanţi, ofiţeri de stat major şi specialişti militari. Profesorii noştri-indiferent de vârstă, grad didactic sau specialitate-au reprezentat autorităţi în domeniile, disciplinele şi specialităţile militare în care activau. Pe toată perioada cât am fost ”ofiţeri elevi” ai Academiei Militare, animaţi de un entuziasm sincer, am avut o mare dorinţă de cultură, o autentică şi benefică ”foame de carte”. Am căpătat gustul cititului, al informării permanente cu cele mai noi cunoştinţe din domeniul militar, dar şi din cel ştiinţific. Animaţi de un sincer entuziasm şi îndrumaţi de mentorii noştri am acumulat o cultură militară organică de adâncime.
Evident, nu totul a fost perfect în cei doi ani de studenţie militară. Viaţa de ofiţer elev era, în esenţă, destul de grea. Ne amintim că, în acea perioadă, se manifesta o mare exigenţă, duritate chiar, faţă de ofiţerii elevi. Rigoarea era dusă, uneori, la paroxism, programul zilnic de studiu obligatoriu era de cinci ore şi jumătate. Nu se admiteau întârzieri de la nici-o activitate, cu atât mai mult la întoarcerea din „părăsirea garnizoanei”. Munceam foarte mult în special la tactica „armelor întrunite”, deoarece ni-se dădeau exerciţii de „lucru pe hartă”, situaţii tactice care necesitau strădanii de zeci de ore, fapt ce impunea un travaliu intelectual şi psihologic deosebit.
Promoţia noastră s-a însemnat şi prin aceea că a participat la Revoluţia Română din Decembrie 1989. Captivi în cadrul Academiei începând, cu seara zilei de 17, am realizat că, în întreaga noastră societate, mocnea un uragan social fără precedent, care era pe cale de a exploda. Nu primeam nici un fel de informaţii, cu excepţia celor difuzate de Televiziunea Română. De asemenea, fapt deosebit de grav, detestat din adâcul fiinţei noastre, şi care a marcat profund pe mulţi dintre noi, a fost scoterea, în cursul serii şi nopţii de 21 decembrie şi al zilei 22 decembrie 1989, a noastră în câteva pieţe publice din Bucureşti, fapt ce a creat o imagine devalorizantă pentru armată în rândul populaţiei. După cum, atunci când armata a trecut de partea Revoluţiei, noi eram aclamaţi cu mult entuziasm de către populaţia Capitalei. Au fost situaţii în care eram desconsideraţi, trataţi aproape ca soldaţii, fiind obligaţi să îndeplinim misiuni specifice acestora, atât în cadrul Academiei, cât şi în afara acesteia. Noaptea de 22 decembrie a fost pentru noi o noapte fără sfârşit, o noapte faustiană “a Valpurgiei”, în care s-au dezlănţuit, în mod haotic şi rebel, demonii, forţele răului. Parcă eram într-un poligon haotic de tragere.Se trăgea în curtea interioară, la fel ca şi în unele pavilioane. Nu ştiam de unde se trage şi cine execută foc. Noi nu aveam nici un fel de protecţie împotriva gloanţelor, zvonistica şi manipularea erau la ordinea zilei. Se vorbea de terorişti, de galerii subterane, de forţele lui Ceauşescu, care ar fi formate din luptători palestinieni instruiţi în ţara noastră. Noi toţi, în frunte cu ofiţerii cadre didactice, care ne însoţeau, nutream sentimente de confuzie totală, nesiguranţă, frică şi chiar panică, mai ales când am constatat că un număr de 7 profesori, ofiţeri elevi şi salariaţi civil şi-au pierdut viaţa în cursul evenimentelor, ca urmare lipsei de coordonare şi a dezordinii actului de comandă, inacceptabile din punct de vedere militar şi uman. Urmare a Revoluţiei din Decembrie 1989, în societatea românescă s-au petrecut schimbări fundamentale de orânduire socială, de alianţe politico-militare,de paradigme de neconceput în trecut, precum şi în filosofia şi structura armatei. Reformele menţionate au transformat şi armata, redându-i menirea firească şi demnitatea membrilor săi. Suntem satisfăcuţi că, la aceste reforme, a contribuit şi promoţia noastră, care , a dat ţării un număr de 17 generali, din care 13 aparţin Facultăţii de Arme Întrunite, 3 Facultăţii de Logistică, şi unul Facultăţii Arme. Din cei 224 de absolvenţi ai celor trei facultăţi menţionate,13 au rămas în amintire, 9 sunt, încă, generali şi ofiţeri activi, 215 sunt în rezervă, despre alţii nu mai avem nici o veste,iar câţiva au plecat în alte state. Mulţi dintre profesorii noştri au plecat şi ei din rândul celor vii, alţii nu au putut participa la întâlnire datorită stării de sănătate.
Doamnelor,
Domnilor,
Dragi colegi,
Este o datorie de conştiinţă să ne exprimăm-şi cu această ocazie-, gratitudinea nemărginită pentru corpul profesoral de execepţie, care, cu nesfârşit altruism, cu devoţiune fără seamăn şi probitate intelectuală şi morală exemplară, ne-a pregătit pentru a fi în măsură să îndeplinim cu rezultate dintre cele mai bune atribuţiile ce ne-au revenit şi, în unele cazuri, ne mai revin, în funcţiile de mare importanţă pe care le-am ocupat în cadrul sistemului naţional de apărare şi securitate al României. Suntem mândri că, şi în momentul de faţă, Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I”, ce deţine calificativul de ”grad de încredere ridicat”, este conectată permanent la mediul universitar euroatlantic, fapt ce-i permite să realizeze un învăţământ cu un pronunţat caracter formativ–educativ, bazat pe pluridisciplinaritate, menit să asigure formarea unor adevăraţi lideri militari, în acord cu nevoile ţării, tradiţiile poporului român şi valorile euroatlantice. În încheiere, vă rog să-mi permiteţi să adresez, în numele colegilor promoţiei anului 1990, calde felicitări corpului profesoral, conducerii Universităţii şi studenţilor săi pentru rezultatele obţinute, precum şi urări de succes în activitate.
Sunt onorat, în acelaşi timp, sa mulţumesc, în modul cel mai cordial, şefului Statului Major General, domnul general-locotenent Ciucă, pentru faptul de a-ne fi onorat prin participarea la aniversarea noastră, să-i adresez, în numele întregii noastre promoţii, mult succes în activitatea de mare răspundere pe care o desfăşoară în fruntea Armatei Române.
Vă mulţumesc pentru atenţie!
Gl. Bg(r) Mihail Ţăpârlea