Mărturii din Revoluție - " La Ministerul Apărării Naționale "

Aşteptarea a durat un timp neprecizat. La un moment dat, autobuzele s-au pus în mişcare şi am ieşit pe poarta Academiei, cred că era trecut de ora 22, dar nu-mi mai amintesc bine. Drumul a durat foarte puţin, nici zece minute, în zona complexului Orizont, am primit ordin de debarcare. Ne-am constituit în formaţie în faţa intrării ministerului, azi sediul Statului Major al Forţelor Terestre şi am aşteptat următorul ordin. Recunosc că eram puţin dezamăgiţi, speram să ni se dea ocazia să spălăm ruşinea din ajun şi nu ni se părea că sediul M.Ap.N. ar putea să fie scena unor confruntări armate, aşa cum credeam că se întâmplă la Băneasa. Mai erau în acelaşi loc colegii de la facultatea „Arme” şi tocmai sosise şi un prim autobuz cu studenţi de la Academia Tehnică. Am intrat minister şi am fost conduşi în zona sălii de festivităţi al M.St.M. , când, dintr-o dată, s-a dezlănţuit vacarmul focurilor de armă. Clădirea lângă care stăteam era în mijlocul unui parc, arbori deşi şi înalţi înconjurând-o. Nu aveam vedere nici spre bulevardul Drumul Taberei, nici spre altă latură a incintei, eram undeva în mijloc, înconjuraţi de clădiri. Ecoul împuşcăturilor era amplificat de zona închisă, întunericul camuflajului era deplin, eram cu totul lipsiţi de orientare. Totuşi, în minutele acelea, am sesizat, mai mult instinctiv, că zgomotul focurilor de armă nu este urmat şi de lovirea zidurilor, deci nu eram sub foc. Se trăgea cu armament automat, dar producând un fior de groază, din cauză ineditului, am auzit prima dată zgomotul unor arme necunoscute : serii de cinci, maxim şapte focuri, cu o cadenţă prea mare pentru un pistol mitralieră obişnuit, dar prea mică pentru o carabină. Era clar că erau armele „lor”, ale celor cu care urma să ne confruntăm. Arme necunoscute, pe care le bănuiam eficiente şi periculoase, astfel că avantajul psihologic pentru adversari era asigurat. Nu ştiam cine sunt inamicii, ce organizare au, ce vor, ce arme şi ce tactici folosesc. Eram lipsiţi de ceea ce la tactica generală învăţam că sunt : “date şi informaţii despre inamic”. Şi mai eram lipsiţi de multe : de experienţa luptei, de lipsa ordinelor şi a comenzii. În timp real, imediat după primele împuşcături, toată mulţimea de ofiţeri elevi, a luat-o pe scările pavilionului cu sala de festivităţi a M.St.M., fără comandă, prin contagiune. Am urcat până la nivelul la care am dat peste sala cu mese/popota M.St.M. şi fiind o încăpere foarte mare, am încăput toţi. Ne-am trântit pe jos şi am rămas în aşteptare. În acest timp, vacarmul atinsese cote maxime. Zgomotul focurilor de armă era continuu şi extrem de puternic. Ceva ca într-o furtună de vară, în care fulgerele ar urma unul după altul fără pauză, urmate de tunete şi asta timp de ore întregi. S-a tras toată noaptea, timp în care, timid, autoritatea de comandă s-a reinstaurat. Astfel, o parte dintre noi a primit o serie de misiuni, la care eu însă, nu am participat. A fost vorba de constituirea unui dispozitiv de apărare exterioară a clădirii, precum şi de o misiune de însoţire pentru care s-au cerut voluntari, oferindu-se doi colegi de la conducere servicii, cpt. Nuţă şi lt.maj. Lupu. Cei mai mulţi dintre noi au rămas pe loc, inclusiv cadrele didactice, transformate ad- hoch în comandanţi de subunităţi. Cred că am fost ţinuţi la dispoziţia comandantului dispozitivului de apărare al ministerului, ca rezervă şi spun asta pentru că, cealaltă facultate, facultatea Arme, a ocupat dispozitiv de luptă la gardul dinspre Orizont, participând activ la schimbul de focuri şi având şi unu sau doi morţi. Era prima dată când, de la începutul evenimentelor, din data de 21 decembrie, facultatea noastră nu mai era în linia I. Dar şi asta a durat foarte puţin, de cum a început să se lumineze am intrat şi noi în dispozitiv, pe cealaltă latură, la gardul către cimitirul Ghencea. Odată cu zorii zilei, au apărut și primele forme de organizare: urma să ocupăm o poziție de apărare pe latura dinspre cimitirul Ghencea. Înainte de a porni spre poziția ce trebuia să o ocupăm, s-au mai întâmplat unele lucruri. Astfel, cu sau fără ordin, nu-mi amintesc, am ieșit cu toții în fugă din clădire și unii au început să tragă cu pistoalele mitralieră în sus, acolo un elicopter survola zona ministerului, din direcția Orizont, spre Antiaeriană. Ulterior am aflat că elicopterul în cauză a aterizat forțat lângă un canton de cale ferată, undeva aproape de linia de centură a orașului. De altfel, din cauza timpului ce a trecut de atunci nu cred că mai pot păstra o cronologie a faptelor, pot să evoc mai mult descrieri ale diverselor întâmplări sau evenimente, imagini disparate, în afara unui timp linear. Prima deplasare spre linia pe care trebuia să o apăram,  am făcut-o sub comanda colonelului Vasile, șeful catedrei “Tactica seviciilor”. Probabil cunoscând parole și semne de recunoaștere, am ajuns fără dificultăți pe latura ministerului dinspre cimitirul Ghencea. Aici am ocupat poziții de tragere cu frontul spre gardul cimitirului. Flancul drept se sprijinea pe gardul ce separa curtea direcțiilor centrale de căminul Haiducului, iar flancul stâng se sprijinea pe gardul ce limita calea de acces, dinspre șos. Ghencea, spre remizele auto. În spate, era un grup de clădiri format din garaje, ateliere  si  remize. La mijlocul dispozitivului, în ceea ce era în mod normal locașul de tragere pentru sentinelă, s-au așezat comandanții noștrii, col. Dumitrescu (viitor comandant al Comandamentului Logistic)  și col.Liviu Pană.  Noi ne-am așezat în poziția pentru luptă culcat, transversal pe un șanț de scurgere a apelor pluviale, adânc de maxim douăzecișicinci de centimetri și am început cu frenezie să ne creăm un spațiu protejat, scrijelind marginile șanțului cu baioneta. Între timp, s-a comandat foc și s-au tras orbește în gardul cimitirului Ghencea câteva rafale. Îmi amintesc că în ineditul absolut al momentului (eram obișnuiți numai cu tragerile în poligon, la comandă, în ținte fixe sau mobile, dar despre care eram preveniți prin condițiile ședinței) mi s-a strecurat un fior de teamă Dacă ramân fără muniție ? Și în perioada de acalmie de după rafale, am desfăcut o cutie de carton pentru cartușe (aveam câteva în buzunarul mantalei) și mi-am umplut la loc încărcătorul. Am numărat douăsprezece cartușe. Au fost singurele pe care le-am tras pe toată durata evenimentelor, de la momentul primirii armamentului și până la încetarea alarmei de luptă și reintrarea în programul normal de învățământ. Asta nu pentru că în zilele ce au urmat nu s-a mai tras din dispozitivul din care făceam parte, dar am realizat că e complet inutil a trage în gardul cimitirului, în condițiile în care nu eram amenințați cu nimic, nu se executa foc asupra noastră și nici nu au fost tentative de pătrundere. Afirmația nu poate fi verificată, întrucât prin ianuarie 1990 când am predat muniția, nu s-au mai făcut tabele nominale, cartușele scoase din încărcător fiind vărsate la grămadă, într-o ladă mare, fără nici o evidență nominală,  dar este adevărul pur. La început, am stat în șanțul acela cam zece ore, după care am fost schimbați și ne-am deplasat la sala de festivități a M.St.M., unde era un televizor la cere se transmiteau la cald momentele revoluției în direct... Sala era plină de militari, exact ca în versurile cântecului, “de toate armele, de toate gradele”. Unii  picoteau pe scaune,  alții erau culcați direct pe podea și recuperau orele de nesomn, unii intrau, alții ieșeau, era o forfotă permanentă. Peste toate astea,  nesiguranța, zgomotul rafalelor de arme automate, zvonurile...

"Stănculescu are piciorul în gips"  [acum toată lumea ştie că aşa a fost, dar atunci, fără ziare, radio, TV, circulaţia zvonului e remarcabilă] ;  "În faţa noastră sunt trei lanţuri de trăgători" [bănuiesc că de ai noştrii, zvon încurajator pentru unii din noi ceva mai slabi de înger, adică vedeţi, nu suntem chiar în prima linie] "La Boteni, au doborât 28 de elicoptere"; "Vor veni teroriştii cu elicoptere să desanteze în minister"; "Nu se bea apă pentru că e otrăvită"; "Chimiştii [colegii de la facultatea C] au plecat la C.C.";  "Sunt străini în hotelul Haiducului";  "Teroriştii sunt : palestinieni  /coreeni/ securişti/ de la USLA/ copii orfani/ angajaţi ca maiştrii şi inginericu două salarii(ex: un maior, 17000 lei, se antrenau pe timpul detaşărilor, C.M. şi C.O.)";  "Ei au: veste şi ciorapi antiglonţ/lunete cu infraroşu/buzunare pentru lame şi cuţite/simulatoare lăsate pe blocuri acţionate de la distanţă";  "Au prins trei terorişti în infirmerie " [infirmeria  M.St.M., unde eram]; "Academia a fost ocupată şi inundată";  "M.I.-ştii [ colegii noştrii de la M.I., care au fost debarcaţi din autobuze şi lăsaţi în Academie, împreună cu ofiţerii femei, care la un moment dat au ajuns să-i...păzească pe proprii colegi de clasă!!!] au fugit toţi cu teroriştii prin gura de metrou"; "Ceistul  Academiei, l-a împuşcat pe col. Gomoescu"  [ cineva rămas neidentificat , l-a împuşcat mortal pe col Gomoescu, dar în nici un caz ofiţerul C.I., care oricum,  în acele momente era dezarmat şi supravegheat];  "Instalatorul gras [ personaj real, evenimet real, mai puţin teroriştii]a fost împuşcat de teroriştii care au ieşit prin gura de metrou";  "Gen. Logofătu [comandantul Academiei] a fost căutat de terorişti la birou [să-l împuşte] , noroc că era la W.C."; "Un colonel de la automatizări a auzit bătăi în uşă, a întrbat cine e şi a fost somat să iasă; a sărit pe geam tăindu-se la ambele mâini"; "Vin zece elicoptere cu terorişti din Turcia"; "În două ore şi jumătate sosesc avioanele cu antiterorişti de la Odessa"; "s-au gazat tunelele i s-au inundat cu apă clocotită"; "S-a găsit în cimitirul Ghencea, în cavoul familiei Dincă peste un vagon de muniţie";  "Gen. Nuţă a plecat să organizeze rezistenţa în Ardeal"; "Au fost prinşi tiranii lîngă Titu"; "Au scăpat tiranii; ei merg cu un ARO de culoare roşie";  "Iar au fost prinşi"; "În subsol la C.C. era canal navigabil şi şalupă pregătită pentru plecare"; "Un căpitan de la facultatea politică a înnebunit şi a împuşcat un maior de la Cernica, strigăndu-i : Teroristule !"  "A fost devastat căminul Panduri de către ţigani"; "Teroriştii au intrat în minister cu o maşină albă"; "Pe Antiaeriană, o babă a otrăvit un pluton de soldaţi cu ceai"; "La gard civilii împart ziare, biscuiţi, mere şi ţigări"; "S-a intrat cu tancurile în cimitir şi s-a nivelat complet"; "Batalionul de securitate a ocupat poziţii în cimitir şi nu se poate retrage pentru că au fost instalate baraje de sârmă ghimpată"; "Rică Răducanu este şef de grup de terorişti"; "Mircea Albulescu, terorist, l-a împuşcat pe Sergiu Nicolaescu"; "În piaţă la Moghioroş teroriştii s-au baricadat într-o baracă de construcţii şi s-a tras asupra lor cu tunul de pe tanc,  fiind pulverizaţi"; "Avioanele cu terorişti (două) au venit din Iran şi au aterizat la Galaţi"; "S-a tras cu tunul în cimitirul Ghencea, a doua zi strîngăndu-se un sac cu membre omeneşti"; "Nu e voie să se tragă cu tunul în cimitir pentru că ar protesta Patriarhia"; "Se trage în elicoptere, nu sunt ale noastre"; "Nu se trage în elicoptere, sunt ale noastre"; "Doctorul Păun a fost scalpat de un glonţ dar nu a murit"; "Teroriştii trag, urmărind ca noi să rămânem fără muniţie" ; " În faţa ministerului, între Orizont şi Ho-ŞI Min strada e plină de morţi unii calcinaţi, în maşini arse"; "La: restaurantul Drumeţului, la Gara de Nord, în colţ la Antiaeriană, pe Panduri în faţa Centrului Militar, în autobuzul 173, la Lira, în Piaţa Mohioroş, au fost împuşcaţi ofiţei; vinovaţii au fost prinşide populaţie şi li s-au scos ochii cu degetele, fiind apoi călcaţi în picioare"; " A murit col. Minei şi l-au îngropat ieri" ; "La restaurantul Orizont, o femeie a comandat o cantitate mare de mâncare; ospătarii vigilenţi au anunţat Armata care urmărind femeia a depistat 15 persoane ce se ascundeau într-un canal"; "A sosit un TIR cu ţigări BT şi DS la popotă dar cpt. Alexandrescu nu vrea să le pună în vînzare"; "Teroriştii sunt bine antrenaţi, sărind peste gard precum ninja" ;  "În biroul gen. Nuţă de la I.G:M: s-au găsit 98000 de dolari şi cinci kilograme de aur în lingouri"; "Un căpitan de la chimie (înalt şi blonduţ) a înnebunit şi a împuşcat un student";  "La vila coanei Mărioara din Mărgeanului, la subsol, era centru de instrucţie pentru terorişti; ea nu locuia în vilă, avînd tunel către casa de vis a vis şi un altul către cimitirul Ghencea"; "La palatul Cotroceni era poligon de tragere pentru terorişti şi legături subterane cu Casa Republicii şi comuna Bolintin Vale unde locuia o soră de-a lui Ceauşescu".

(Comisar șef de Poliție Scutaru Dumitru grupa D32)