In memoriam Gen. Stănculescu
Încă de la început, doresc să subliniez că, neâcercând o risipire a subiectivității, nici o împiedicare a curgerii și fluidității amintirilor, care, de altfel, sunt abundente și intense, m-am străduit să respect dezideratul goetian de a descrie, în cele ce urmează, doar ”contingențele” mele cu generalul Stănculescu, astăzi, în ziua în care au loc funeraliile cunoscutului general.Evident, nu mi-am propus să prezint rolul pe care generalul Stănculescu l-a avut în evenimentele din decembrie 1989-în acele zile și nopți faustiene ale ”Valpurgiei” române, în care s-a acționat haotic și rebel, probabil, conform celor prestabilite. Sunt multe controverse.Unii îl consideră a fi erou, alții îl apreciază drept criminal, spion, duplicitar sau lipsit de caracter. În cele ce urmează, voi prezenta, pe scurt, decizia sa de reintroducere a clerului militar.
Primele întâlniri și impresii
La începutul anilor ”70, am debutat în profesia de ofițer al Armatei României, în calitate de comandant de pluton la Școala de Ofițeri de Rezervă nr. 1 din București, înstituție militară de învățământ aflată în subordinea Comandamentului Teritorial București și a Marelui Stat Major, cum, atunci, era numit Statul Major General. Atunci, la o activitate de ”pregătire a cadrelor”, am participat la o conferință de înaltă factură intelectuală prezentată de un general, care deținea o funcție de șef de direcție în Marele Stat Major. Folosea, într-un limbaj adecvat și elevat, multe argumente științifice, fiind deosebit de persuasiv în cele ce prezenta. Eram impresionat de prestația sa, trăind momente de satisfacție intelectuală și profesională, fiind, totodată, convins de faptul că, în cariera militară, trebuie să înveți și să te pregătești continuu.Conferențiarul, puțin trecut de vârsta de 40 de ani,care impresiona și prin ținuta sa impecabilă, era generalul Victor Atanasie Stănculescu.
Peste câțiva ani, generalul Stănculescu, avea să devină adjunct al ministrului apărării naționale și șef al Direcției Generale de Înzestrare a Armatei, având ca principale atribuții: coordonarea industriei naționale de apărare și cercetării ștințifice aplicativ-militare; proiectarea de tehnică militară; înzestrarea armatei, precum și comerțul exterior cu armament. În acestă calitate, l-am întâlnit făcând parte din unele comisii de inspecție în comandamentele și marile unități, pe care le conducea. Menționez că, în acea perioadă, exporturile de armament ale țării nostre se cifrau la sume ce depășau un miliard de dolari, România fiind situată ân primele cinci țări exportatoare de arme.
Am apreciat modul în care se adresa și conlucra cu personalul inspectat, precum și cu ceilați membrii ai comisie de inspecție, indiferent de gradele militaer și de funcțiile avute.
Reînfiinţarea clerului militar
În luna noiembrie 1990, după doar două luni de activitate, în calitate de asistent universitar la Catedra de Strategie Militară şi Artă Operativă a Academiei de Înalte Studii Militare, am fost numit în funcţia de şef al Biroului Relaţii Culturale din cadrul Inspectoratului General pentru Cultură. Era o structură nou înfiinţată după Revoluţia din Decembrie 1989. Una din primele provocări a fost cea legată de posibilitatea reînfiinţării asistenţei militare religioase în armată. Era o problemă care preocupa, într-o oarecare măsură, conducerea ministerului. Am fost desemnat sa particip, împreună cu şeful inspectoratului, col. Nicolae Mateescu, la o întîlnire cu col. Marcovitz, ataşatul apărării al SUA la Bucureşti. Acesta ne-a relatat faptul că, pe timpul recepției prilejuite de ziua Armatei României, generalul Stănculescu,ministrul apărării, și gl. Lt. Gheorghe Logofătu, adjunc al ministrului apărării, au solicitat unele informații privind asigurarea asistenței religioase în armata americană.Diplomatul militar american ne-a făcut o prezentare edificatoare privind utilitatea capelanatului militar american, activitatea celor 225 grupuri religioase din armata americană. A sugerat faptul că, pentru înţelegerea cât mai corectă a problematicii clerului militar, un capelan din Armata SUA ar putea să facă o vizită în Romînia pentru a ne prezenta, în mod pertinent şi amăninţit, activitatea de asistenţă religioasă acordată militrilor americani. În mod evident, ministrul apărării a fost de acord cu această propunere. Pe cale de consecință, s-a comunicat, prin intermediul Secției de Legături Militare Externe, atașatului militar american, învitația ca un ofițer-capelan american să viziteze România. Peste câteva zileAmbasada SUA la Bucureşti a comunicat faptul că-l vom avea oaspete pe comandorul Dressler, capelanul şef al Forţelor Aeriene Americane din Europa. Pentru pregătirea vizitei, am colaborat, în mod excelent, cu PS Nifon Ploieşteanu, care era vicar patriarhal. De asemenea, am fost primit de Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a fost bucuros să-l primească pe capelanul American. Personalitatea Patriahului m-a copleşit din primele clipe. Poseda, ca nimeni altul, pecetea eontică a înţelepciunii şi bunătăţii, a clarviziunii şi echilibrului acţional.Totodată, am avut o discuție pe aceeași temă cu monseniorul Ioan Robu, arhiepiscop-mitropolit al Bisericii Romano-Catolice.
Am avut întâlniri cu aproapoe toţi liderii bisericilor şi cultelor religioase, care au fost plăcuţi surprinşi de faptul că armata noastră stabilea legături de colaboarare în domeniul asistenţei religioase cu armata americană. De mare importanţă pentru activitatea noastră, a fost şi întâlnirea cu ES dr. Ioan Robu, arhiepiscop-mitropolit al al Bisericii Romano-Catolice. Această primă luare de contact a permis stabilirea, ulterioară, a unor relaţii de conlucrare deosebit de rodnice. Tot atunci, l-am cunoscut pe şeful cultului Mozaic, Eminenţa Sa dr. Moses Rozen, personalitate de mare notorietate publică.
Părintele Dressler a participat la întâlniri orgnizate cu comandaţi de unităţi, cadre miliare, militari în termen şi salariaţi civili din Bucureşti şi garnizoanele Bucureşti, Braşov, Curtea de Argeş şi Câmpulung. Oaspetele american şi noi ce-l însoţeam, am fost plăcut surprinşi când am vizitat, în incinta batalionului de vânători de munte de la Câmpulung, vechea capelă, care, prin străduinţa ofiţerilor, la nici un de la revoluţie, renovată şi dată în folosinţa spirituală a militarilor şi a membrilor lor de familie.
Pe timpul activităţilor, capelanul militar ne-a înformat despre activitatea grupurilor religioase din armata americană, despre rostul şi rolul pe care capelanii îl au în armata SUA, metodele specfifice folosite pentru satisfacerea cerinţelor spirituale ale militarilor în teatrele de operaţii sau în cazărmi. Oaspetele a participat şi la manifestările de la Academia de Înalte Studii Militare consecrate aniversării unui an de la Revoluţia din Decembrie 1989, prilej cu care s-a inaugurat un monument ridicat în memoria celor cinci ofiţeri, care şi-au pierdut viaţa în timpul acelor evenimente. Oaspetele a avut posibilitatea să cunoască şi pe cei mai importanţi politicieni ai perioadei: Ion Iliescu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Petre Roman, Ion Raţiu. Tot atunci, generalul Victor Atanasie Stănculescu l-a cunoscut pe oaspetele american, prilej cu care s-a întreținut timp de câteva minute. Pe lângă dorinţa conducerii armatei, solicitările personalului militar şi civil au condus la concluzia că trebuie să se reia serviciul de asistenţă religioasă pentru militari. Evident, au fost şi multe reticenţe, atât la nivelul unor unităţi militare, cât şi la nivelui doi al conducerii ministerului.Pe baza raportului întocmit, generalul Victor Stănculescu, a stabilit să trecem imediat la elaborarea proiectului legii clerului militar. Sarcina de a conduce grupul de lucru, ce reunea reprezentanţii BOR, Bisericii Romano-Catolice, Cultului Musulman şi ai altor biserici, mi-a revenit mie.Faptul că armata avea tradiţii în acest sens a facilitat mult activitaea grupului de lucru. În primele luni ale anului 1991, prima formă a propunerii legislative era, deja, terminată. Totuşi, PF Teoctist a apreciat, pe bună dreptate, că nu erau, încă, create condiţiile reluării activităţii clerului militar. Spunând că, de fapt, bisericile nu sunt pregătite, deoarece nu au preoţi pregătiţi pentru a desfăşura activitate în rândul militarilor. A apreciat că este o acţiune foarte importantă, care nu trebuie să fie ratată. Cu toate că pentru, aproximativ, doi ani s-a amânat procesul de implementare a asistenţei religioase, relaţiile cu bisericile principale s-au intensificat. Ceremonialurile militare, cuprindeau, în mod organic, slujbe religioase, iar preoţii, cu precădere cei ortodocşi, participau la evenimentele ostăşeşti cele mai importante.
Am primit şi vizita unor capelani din Marea Britanie. De asemenea, reprezentanţi ai armatei erau invitaţi să participe, împreună cu preoţi creştini-ortodocşi şi romano-catolici, la consfătuiri, forumuri sau conferinţe ale capelanilor militari din unele ţări NATO. În anul 1993, Inspectoratul General pentru Cultură s-a transformat în Direcţia pentru Cultură, iar şeful acesteia a devenit gl. bg. Mircea Mureşan, care a imprimat întregii activităţi multă coerenţă, eficacitate, pragmatism şi dinamism. Condiţiile erau, de acum, propice reluării tradiţiei clerului militar. Pe baza unui protocol cu BOR, s-a constituit Secţia de Asistenţă Religioasă, care funcţiona în cadrul Direcţiei de Cultură. Secţia era condusă de un militar de carieră, col. Gheorghe Căldăruş, şi avea în componenţă preoţi din partea BOR şi a Bisericii Romano-Catolice. Apoi, a început procesul de pregătire prin cursuri a preoţilor selecţionaţi să îşi desfăşoare activitatea în armată. În scurt timp, s-a ajuns ca, în structurile centrale, la marile unităţi, la toate instituţiile de învăţământ militar, precum şi la nivelul unor garnizoane importante să fie încadraţi preoţi, ce nu aveau grade militare, dar erau asimilaţi în grad. Astfel, s-a creat cadrul necesar satisfacerii nevoilor spirituale ale militarilor şi membrilor lor de familie, potrivit principiului libertăţii de conştiinţă. De menţionat că relaţiile militare cu SUA au început în domeniile cultural şi în cel al asistenţei religioase în armată. Parteneriatul cu SUA a fost, şi în acest domeniu, deosebit de benefic. S-au legat relaţii strânse de colaborae şi prietenie cu importanţi capelani americani şi britanici. Aş aminti aici pe generalul Dobbs, capelanul şef al armatei britanice, şi confesorul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, precum şi pe capelanul american Pollit. Pe acesta din urmă, colegii români l-au denumit „Pollitescu”, deoarece a participat la multe acţiuni de implementare a clerului militar în armata noastră. El purta, pe timpul activităţii sale în ţara noastră, aidoma unui ofiţer român, ecusonul cu insemnele Armatei României având înscripţionat numele său românizat.
În esență, prin rândurile de față, am vrut să evidențiez rolul important pe care Stănculescu l-a avut în reînființarea clerului militar. Cele prezentate de mine, se doresc a se constitui într-un ultim si sincer omagiu, adus unui generalului Victor Atanasie Stănculescu- militar de seamă al Armatei României- care, va râmâne în inimile și sufletele multor colaboratori, bucurându-se de prețuire lor eternă.
Dumnezeu să-l odihnească !