Călător prin viaţă - Col (rez) Iulian Rotaru
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
II.1 Liceul Militar – anii adolescenţei
Spuneam ceva mai devreme că în vara anului 1972 Ionel a terminat cursurile liceului teoretic ( profil real ) Ştefan cel Mare de la Rm. Sărat, după care urmează eşecul la admiterea la facultate şi automat încorporarea ca militar în termen . A fost încorporat la o unitate de tranmisiuni la Timişoara , unde ca de obicei se va orienta şi o va duce foarte bine , făcând armata mai mult pe la bucătărie . Timp de vreo 4-5 luni va încerca să deprindă tainele meseriei de muncitor la una din marile fabrici de la Braşov , cred că la „Steagul Roşu” , împreună cu alţi băieţi leat cu el din Tîmboieşti , picaţi şi aceştia la admiterea la facultate . La Braşov va sta deci foarte puţin , până a ajuns tata , care a fost şocat de condiţiile destul de grele de lucru din fabrica respectivă , unde uleiul băltea efectiv în hala de producţie unde muncea Ionel . „Nu putem să-l lăsăm să se chinuiască aşa toată viaţa !” au fost vorbele tatei către mama când s-a întors de la Braşov , după ce fusese să vadă cum s-a instalat şi cum îi merge feciorului . Norocul , întâmplarea sau divinitatea au făcut ca părinţii să cunoască cam în aceeaşi perioadă un om deosebit – colonelul Gheorghe Raicu – lector la Şcoala militară de subofiţeri de la Piteşti , care aproape total dezinteresat l-a îndrumat pe Ionel să-şi întocmească dosarul pentru şcoala de ofiţeri de la Piteşti . De data aceasta , impulsionat cu siguranţă de cele văzute la Braşov şi pe timpul stagiului ca militar în termen , în vara anului 1974 , la doi ani de la absolvirea liceului , Ionel va fi admis la şcoala militară pe care o va absolvi peste 3 ani , în august 1977 , când va fi înaintat la gradul de locotenent şi repartizat la unitatea de aviaţie de la Ianca, în judeţul Brăila. La festivitatea de absolvire de la Piteşti am fost toţi ai casei – tata , mama şi eu – cu unchiul Gicu , care avea atunci un splendid autoturism Renault 16 , cumpărat chiar din Franţa cu vreo 9 ani înainte , în 1968 . Nici părinţii şi nici Ionel nu au uitat ajutorul dat de colonelul Raicu în această reuşită , ţinând legătura cu dumnealui mult timp după aceasta . La câţiva ani de la decesul lui au ridicat pe proprie cheltuială o troiţă lângă gardul Şcolii Slimnic , inscripţia de pe soclul acesteia evocând persoana binefăcătorului . Paradoxal , nu am fost influenţat în privinţa opţiunii pentru liceul militar de faptul că la momentul admiterii , în anul 1976 , Ionel termina anul doi la Şcoala Militară de ofiţeri şi mă voi explica . Cu un an înainte , în vara anului 1975 l-am întâlnit îmbrăcat în uniforma de liceu militar pe Vasile Brancovici , din Slobozia Bradului , al cărui tată –Ulică Brancovici – era paznic la IAS şi coleg de muncă cu tata . Mi-a plăcut mult uniforma de liceu militar cu care era îmbrăcat dar mai ales sobrietatea şi limbajul atent ales ale acestuia , care mi-a oferit mai multe detalii despre armată şi în special despre liceul militar . Cred că in momentul respectiv am luat decizia de a urma cariera militară , în condiţiile în care liceul militar era doar prima treaptă . În mare parte decizia de a urma Liceul Militar a fost influenţată şi de situaţia materială precară a părinţilor , fiind conştient că se vor îndatora şi mai mult dacă aş fi urmat un liceu civil , aşa cum se întâmplase deja cu Ionel . În toamna anului 1975 a ajuns la şcoală la Slimnic un ofiţer de la Centrul Militar Focşani care după ce a consultase cataloagele şi cunoscând rezultatele la învătătură ne-a transmis ( celor 3 băieţi fruntaşi din clasă ) că îndeplinim din acest punct de vedere criteriile pentru întocmirea dosarului de admitere . Lucrurile au decurs cumva normal în continuare , în primăvara anului 1976 efectuînd la Focşani vizita medicală şi testarea psihologică , după care , la sfârşitul lunii mai , am plecat la Câmpulung Moldovenesc . Eram peste 200 de elevi din tot judeţul , delegat fiind colonelul Zanetti , al cărui băiat –Sorin- reuşise şi el la examinarea prealabilă de la Focşani, va reuşi şi la examenul de admitere şi-mi va fi apoi coleg în cei 4 ani de liceu . La Câmpulung am efectuat o nouă vizită medicală , mult mai amănunţită , motiv pentru care au fost respinşi destui dintre candidaţii veniţi din toate judeţele Moldovei. Am trecut şi eu şi Dănuţ Guţu de vizita medicală şi de probele sportive, unde am terminat primul în seria de la 1.000 de metri , aceasta fiind dealtfel cea mai grea , ţinând cont de aerul tare şi rarefiat specific zonei de munte , complet diferit de cel al zonei din care veneam.Testarea psihologică şi testul de dicţie mi s-au părut destul de uşoare , le-am trecut şi am ajuns la probele scrise . Spuneam mai înainte că la matematică am luat nota 9,75 şi nu exagerez deloc dacă vă spun că subiectele mi s-au părut uşoare , asta deşi nu toţi candidaţii au fost de aceeaşi părere .La limba română am luat o notă bună , deşi mai mică -7,01 – şi astfel am intrat în prima jumătate din cei 350 de elevi admişi , trecând cu brio primul examen adevărat din viată . M-am întors acasă obosit dar fericit , după o noapte petrecută în picioare în tren. Cred că era într-o duminică când am ajuns acasă , erau coapte vişinile şi începuseră să se coacă şi caisele. Vacanţa de vară mi-am petrecut-o în cea mai mare parte ca şi precedenta , lucrând la IAS Ca recompensă , de această dată voi primi un costum nou , comandat la croitorie la Rm.Sărat , unde am fost cu tata : era primul meu costum nou până la acel moment în afară de uniforma şcolară ! Vara a recut repede şi iată-ne ajunşi în septembrie , momentul desprinderii da casa părintească apropiindu-se cu repeziciune . Aveam să plec la Câmpulung într-o vineri , cu Ionel , care terminase anul doi la Şcoala Militară de ofiţeri de la Piteşti . Cea mai afectată de plecarea mea a fost mama , care cu greu s-a abţinut din plâns dar care cu siguranţă a făcut acest lucru după plecarea mea . Mergeam aşadar a doua oară la Câmpulung Moldovenesc , de data aceasta mult mai senin , fără grijile cu care plecasem în mai la examenul de admitere . Până la terminarea clasei a XII-a aveam să mai fac de încă vreo 12 ori drumul până la Câmpulung , cu singurul tren direct pe atunci- ca şi acum dealtfel – care pleca din Bucureşti şi ajungea la Rm.Sărat puţin după miezul nopţii iar la Câmpulung dimineaţa pe la ora 7.30. Într-o astfel de dimineaţă răcoroasă de septembrie , cu o temperatură de doar câteva grade peste zero şi multă rouă căzută peste noapte am ajuns şi noi în frumosul orăşel de la poalele Rarăului , trenul fiind supraaglomerat de sutele de elevi ce se urcaseră de la Rm.Sărat până la Suceava . La liceu am primit uniforma mult visată şi toate efectele militare precum şi patul în care aveam să dorm în următorii patru ani . Eram deja repartizaţi pe clase ( 10 clase) şi aveam la fiecare clasă câte un elev mai mare , din clasa a XI-a , ca îndrumător , numit în termeni militari gradat . Un grup destul de eterogen la început , ţărani şi orăşeni din toată Moldova , aveam să ne cunoaştem în scurt timp destul de bine şi să intrăm în pâine . Scriind la această carte , din pură curiozitate am făcut un inventar al foştilor colegi de clasă , astfel aflând pentru prima oară că în clasa cu 36 de elevi care am început clasa a noua eram la paritate 18 elevi proveniţi din mediul rural şi tot atâţia orăşeni . Nu cred că a fost o întâmplare şi că s-a avut în vedere realizare unui echilibru nu numai din punctul de vedere al mediei la admitere ci şi al mediului din care proveneam . Cei mai mulţi elevi din clasă au fost băcăuanii ( 8 ) urmaţi de noi , cei din Vrancea ( 7 ) , împreună formând aproape jumătate din clasă . În mod paradoxal din judeţul –gazdă Suceava nu am avut în clasă decât un coleg , pe Stelică Mocanu , din Fălticeni : fostul coleg s-a stabilit la Focşani , de unde este de loc soţia sa . Am îmbrăcat sfioşi uniforma de licean şi pe furiş ne uitam în oglindă să vedem cum ne stă şi cât de chipeşi suntem ! Am ajuns apoi în sala de clasă şi treptat am făcut cunoştinţă cu profesorii – vreo 15 la număr , câte discipline erau în programa şcolară la clasa a noua – oameni cu multă experienţă , majoritatea începându-şi activitatea şi rămânând în liceu până la pensionare . Organizarea era deci ca în orice liceu civil , având profesori civili şi programa şcolară identică cu cea a unui liceu profil matematică – fizică . Pe linie militară cele 10 clase din an erau împărţite după regulile militare în 2 companii , câte 5 clase în fiecare companie , fiecare companie având doi ofiţeri la comandă ( comandant şi locţiitor ) . Mai multe companii formau un batalion ( în fiecare batalion era câte o companie cu elevi din fiecare an de învăţământ ) , la acea dată în liceu fiind două batalioane de elevi , fiind câte două companii în fiecare an de învăţământ . Comandanţii de batalion erau tot ofiţeri de carieră ca şi comandantul liceului , aceasta fiind deci structura şi ierarhia din punct de vedere militar a liceului . Pe linie de conducere , primul în ierarhie era un militar ( comandantul liceului , care era organizat ca unitate militară , având şi indicativ numeric ) iar pe linie de învătământ responsabilitatea aparţinea directorului adjunct , care era profesor civil , ca toţi profesorii dealtfel . Primul trimestru a fost cel mai greu, având de suportat în primul rând handicapul despărţirii de familie dar treptat am ajuns să ne cunoaştem între noi şi să ne apropiem aproape ca nişte fraţi . Principala preocupare pentru profesori , comandanţi şi elevi era învăţământul deşi am făcut şi noţiuni introductive din sfera militară , în special regulamente militare . Nu eram legaţi de armată decât prin angajamentul semnat de părinţi – noi fiind minori la începerea cursurilor liceale – prin care era asumată obligaţia ca după cei patru ani de şcolarizare absolvenţii liceului să urmeze o carierieră militară . Jurământul militar aveam să-l depunem abia peste 4 ani la Sibiu , în anul întâi de Şcoală Militară , abia atunci având împlinită vârsta de 18 ani . Un sistem cu multe similitudini dar şi cu destule restricţii comparativ cu un liceu civil . Singura misiune serioasă în timpul liceului era cea de sergent de serviciu pe companie , cam odată într-un trimestru şi în mai mică măsură cel de planton pe timpul nopţii , odată pe lună . În rest , doar carte ! Şi a trebuit să învăţăm , pentru asta plecasem de acasă , asta ne dorisem ! Am început modest clasa a noua , media de sfârşit de an fiind sub 8 , explicabil prin faptul că profesorii abia ne cunoscuseră iar cerinţele din liceu erau altele decât la şcoala generală . Multă exigenţă dar în egală măsură obiectivitate totală în apreciere şi note de la 3 la 10 , acestea au fost coordonatele în care am fost apreciaţi în cei patru ani de liceu . Am avut discipline la care trebuia să ştii destule chiar şi pentru nota 5 , un exemplu edificator fiind limba rusă , unde am avut ( spre norocul nostru doar un trimestru ! ) un profesor –Debren Oleh –extrem de exigent dar mai ales la fizică , profesorul Teodor Hrimiuc fiind de o exigenţă şi mai mare. Aşa se face că am avut destui elevi corigenţi la sfârşit de trimestru , situaţie în care nu am fost însă niciodată , deşi am mai împuşcat şi eu note de 4 , în clasa a noua şi a zecea. Am crescut de la an la an , atât la nivelul cunoştinţelor cât şi al notelor, aşa că am terminat liceul cu o medie foarte bună – 8,99 - cu media 9,66 la examenul de bacalaureat ( nota 10 la limba română şi la proba practică şi nota 9 la matematică ). Rezultatele la învăţătură din liceu au fost unele foarte bune la disciplinele de profil uman ( aproape fără excepţie medii peste 8,50 ) dar modeste la cele de profil real . Din această cauză nu am optat la terminarea liceului pentru o specialitate tehnico-inginerească şi am preferat să aleg domeniul economico- financiar , unde am activat până la pensionare . În cei patru ani de liceu am îndeplinit şi funcţia de secretar al organizaţiei UTC constituită la nivelul clasei , fiind ales în această funcţie de colegii mei . Nu cred că rezultatele la învăţătură au avut vreo legătură cu funcţia respectivă pentru că singurul dintre profesori care cunoştea acest aspect era dirigintele de clasă . L-am avut diriginte în cei 4 ani de liceu pe profesorul Virgil Măgureanu ( nici o legătură cu celebrul personaj post-decembrist ! ) ,vasluian la origini , profesor de ştiinţe sociale , cu care am făcut pe rând CSP ( cunoştinţe social-politice ) , economie politică şi filozofie . Am fost însă unul din elevii preferaţi ai profesorului Măgureanu nu atât prin prisma funcţiei de secretar UTC ( care era considerată a-i conferi deţinătorului statutul de mână dreaptă a dirigintelui ) ci mai ales a rezultatelor foarte bune la ştiinţe sociale , unde l-am avut dascăl. An de an am participat la olimpiadele şcolare , obţinând rezultate notabile , cum a fost în anul şcolar 1977-1978 ( în clasa a zecea ) când am participat la olimpiada de economie politică . La faza pe liceu şi pe oraş am defilat , ajungând la faza pe judeţ , unde am obţinut o notă foarte mare – 9,80 - ce mi-a dat dreptul de participare la faza pe ţară , care s-a desfăşurat în luna aprile 1978 la Reşiţa . Practic , în loc să plec acasă , în vacanţa de primăvară , am plecat de la Câmpulung la Reşiţa , via Timişoara , cu trenul accelerat de Iaşi . Cu mine au mai fost doi colegi din liceu , unul din acelaşi an ( Raţiu Octavian ) , celălalt (Cosovanu Vasile ) mai mare cu un an , delegatul liceului –şi al judeţului Suceava - fiind profesorul Tiberiu Mureşan , o fire volubilă , foarte apropiat de elevi şi îndrăgit de aceştia . Am fost foarte aproape de un premiu dar nu a fost să fie şi chiar nu am fost supărat , demonstrasem tuturor ce posibilităţi aveam la momentul respectiv ! În domeniul realizărilor la învăţământ voi menţiona şi publicarea ( menţionarea ) numelui meu , alături de a altor colegi , în vestita revistă şcolară Gazeta matematică , pentru rezolvarea numărului minim de exerciţii şi probleme stabilit.Ca recompensă pentru efortul nostru suplimentar , pentru fiecare apariţie în gazetă primeam câte o notă de 10 la matematică de la inegalabilul profesor Cojocari Nicolai , un bucovinean cu multă ştiinţă de carte şi apreciat la modul superlativ de absolut toate promoţiile de elevi pe care le-a instruit . Din păcate profesorul Cojocari s-a stins prematur din viaţă , fiind primul dintre dascălii de la Câmpulung care a decedat în urma unei boli nemiloase. Nu avea copii dar a compensat acest lucru prin modul cum s-a purtat cu noi , ca un adevărat părinte pentru toţi elevii , fiind cu siguranţă cel mai omenos profesor din toţi cei ce i-am avut în Liceul Militar . Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! În cei 4 ani de liceu am fost coleg de bancă cu Ionel (Nelu ) Tacu , originar din Moineşti , judeţul Bacău dar al cărui tată - Neculai Tacu - este născut în Tîmboieşti , stabilindu-se la Moineşti în urma căsătoriei . Colegul de bancă era prietenul cel mai apropiat şi confident la aproape tot ce se întâmpla pe parcursul unei zile . Nu-mi amintesc să mă fi certat vreodată cu el , mai ales că suntem şi veri ( tatăl său fiind frate cu Rica , soţia lui Năstase Rotaru , unul din fraţii vitregi ai tatei ) , apropiaţi ca temperament şi –în plus – membri în corul liceului în cei 4 ani de liceu . Am avut astfel posibilitatea să colindăm în lung şi lat aproape toată Moldova cu vestitul cor al Liceului Militar de la Câmpulung Moldovenesc , ocazie cu care mai scăpam şi de stresul statului în cazarmă , mai mult duminicile , când participam la diferitele etape în cadrul vestitului festival naţional Cântarea României . Cu ocazia nenumăratelor repetiţii pentru spectacolele ce aveau loc în cadrul acestui festival şi la care participam făcând parte din corul liceului am avut posibilitatea să cunosc personalităti ale epocii respective . Primul a fost poetul Adrian Păunescu , realizator al emisiunilor televizate consacrate special festivalului dar şi pe inegalabila interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca . De un profesionalism desăvârşit erau fără îndoială instrumentiştii şi dansatorii Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu „ din Suceava , cu siguranţă printre primele formaţii artistice din ţară la momentul respectiv , ca şi acum dealtfel . La Câmpulung Moldovenesc am asistat la primele evoluţii ale unei alte mari interprete a muzicii populare moldoveneşti , Mina Pâslaru , câmpulungeancă ce peste ani se va căsători cu un subofiţer de armată şi va ajunge la Cislău , Buzău , unde după decesul ei prematur se va organiza în memoria sa un festival anual ce-i poartă numele . Această relativă facilitate îşi avea însă preţul ei în multele ore de repetiţii desfăşurate aproape zilnic , acestea răpindu-ne cam o oră din timpul de odihnă de la prânz şi încă o oră din timpul de studiu . La Câmpulung am întâlnit o situaţie paradoxală , unică la nivelul liceelor militare din ţară , rămasă la fel şi azi . Astfel , liceul , care are indicativ de unitate militară şi număr de cazarmă , nu avea (si nu are nici acum ) garduri împrejmuitoare , fiind amplasat pe un pinten de munte situat la intrarea în Câmpulung dinspre Pojorîta . Aşadar nu exista tentaţia specifică mediului cazon de a sări gardul pentru că nu exista ceva ! De plecat din liceu fără aprobare ( mai direct spus a fugi ! ) am făcut-o însă de câteva ori , ignorând cu inconştienţa specifică vârstei pericolul de a fi depistat şi a suporta consecinţele , cea mai frecventă sancţiune în astfel de situaţii fiind scăderea notei la purtare . Din fericire nu am fost prins niciodată - deşi am lipsit şi peste noapte - şi pentru asta am dovada în notele la purtare , 10 pe linie ! În învoire se pleca de regulă doar duminică, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură şi îmi amintesc cum în clasa a noua se făceau săptămânal liste pe clase cu notele obţinute de fiecare elev , defalcate sec : elevi cu note bune , respectiv elevi cu note rele . Evident că nu plecai în învoire – chiar şi în situaţia că o făceai foarte rar – dacă te regăseai pe a doua listă ! În toamna anului 1977, la un sfârşit de octombrie foarte ploios, am beneficiat de prima - şi singura dealtfel – permisie căpătată în cei 4 ani de liceu , cu ocazia nunţii lui Ionel . Permisia a fost cea standard acordată pentru acest tip de eveniment familial , 3 zile plus timpul de drum . Practic , am plecat din Câmpulung vineri dimineaţă şi m-am întors marţi dimineaţă cu vestitul ( singurul ) tren de noapte Bucureşti –Vatra-Dornei de care am amintit ceva mai înainte . Spuneam că a fost o vreme foarte ploioasă în toată ţara , la Treisteni la mireasă am ajuns cu nuntaşii doar cu un tractor cu remorcă , aşa de desfundate erau drumurile . În compensaţie , nunta a fost una foarte frumos organizată , la proaspăt deschisul şi elegantul Popas Tîmboieşti , naşii de cununie ai fratelui fiind viitorii/actualii mei socri , Ilie şi Adriana Fodoroiu . Pe timpul învoirilor primite în liceu opţiunile erau strict limitate la a merge la un film , la discotecă sau la hotel - atunci când veneau părinţii în vizită . Consumul de băuturi alcoolice ca şi fumatul erau interzise cu desăvârşire şi nimeni nu risca să fie găsit de patrulă , de vreun ofiţer sau profesor cu ţigara în gură în cârciumă sau pe stradă , Câmpulungul fiind un orăşel în care toată lumea cunoştea pe toată lumea iar elevii de la Liceul Militar ieşeau de departe în evidenţă datorită uniformei purtate inclusiv în învoire . De multe ori am riscat totuşi şi am testat vigilenţa celor abilitaţi , în special la o patiserie din centrul oraşului , unde puteam bea şi o bere la halbă , folosindu-ne de pretextul că de fapt am intrat să servim o excelentă plăcintă cu brânză şi stafide pregătită aici . Cu fumatul a fost mai greu la început , mai ales în clasa a noua , pentru că boboci fiind , nu aveam nici curajul şi nici experienţa de a fuma în locuri sigure . Pe timpul pauzelor dintre ore singurul loc de fumat la îndemână erau grupurile sanitare dar şi aşa era o mare problemă : nu aveam loc de elevii din clasele mai mari , respectul necondiţionat acordat celor mai mari fiind o cutumă bine înrădăcinată şi respectată în liceu! După orele de curs era mai simplu , puteai să ieşi şi să fumezi o ţigară pe baza sportivă sau în parcul liceului unde nu era nici un pericol . Cel mai înverşunat antifumător era cu siguranţă comandantul de batalion , inconfundabilul căpitan de infanterie Gheorghe ( Gigi ) Serendac , un ofiţer cu prestanţă şi autoritate , băţos ca orice infanterist care se respectă ! M-a prins şi pe mine fumând în grupul sanitar în clasa a zecea , pedeapsa fiind cea îndeobşte practicată – tuns zero ! Nu am obiectat sau vociferat , mulţumit că nu mi-a scăzut şi nota la purtare ! Constant am început să fumez cam din primăvara anului 1977 şi am exersat viciul timp de 18 ani , până în toamna anului 1995 , când am renunţat definitiv . În liceu nu fumam - şi nu neapărat din patriotism !-) decât autohtonele Carpaţi fără filtru , preferate fiind cele de Târgu Jiu sau Sfântu Gheorghe, doar acestea având foiţa de o calitate superioară . Un pachet costa 3,25 lei dar de foarte multe ori le cumpăram cu 5 lei pachetul de la un coleg care ieşea zilnic la antrenament în afara liceului , având în acest fel posibilitatea să ne procure oricând ţigări la un preţ în care era inclus şi riscul său. Cam prin 1978 erau la modă ţigările bulgăreşti cu filtru - B.T. (Bulgar Tabac ) şi cele chinezeşti ( Golden Deer , Double Horse ) , mult mai aromate însă decât cele bulgăreşti . Nu ne permiteam decât foarte rar să cumpărăm câte un pachet din acestea dat fiind preţul mai mare- 8-10 lei - cât costa şi pachetul de Snagov , aşa că preferam ţigara naţională ( Carpaţi fără filtru ) . Am plătit până la urmă preţul acestui viciu , după ce am fost văzut cu ţigara în mână pe stradă la Suceava – unde participam la pregătirea unei dezbateri televizate la care participau mai mulţi liceeni din judeţ- de profesorul dr.Popa Anghel , şef de catedră în liceu . Am scăpat de scăderea notei la purtare datorită dirigintelui Măgureanu dar mi s-a interzis accesul la laboratorul de ştiinţe sociale , unde avusesem acces până atunci la orele de studiu de după amiază , fiind mai multă linişte decât în sala de clasă şsi posibilitatea de a învăţa în condiţii mai bune. În toamna anului 2014 , puţin după începerea anului de învăţământ – pe 25 septembrie – s-a stins şi profesorul Popa , la numai 68 de ani , aşadar la puţin timp după pensionare . Conform dorinţei sale şi în semn de apreciere a activităţii de excepţie în slujba şcolii dar şi a comunităţii , profesorul doctor Popa Anghel a fost înmormântat la Mănăstirea Moldoviţa . În planul pregatirii militare primul lucru învăţat a fost salutul militar pe care l-am exersat îndelung , mai întâi în faţa oglinzii , corectându-ne unul pe altul . Treptat am învăţat multele prevederi din regulamentele militare generale ce mi-au fost de folos mai apoi , de-a lungul carierei militare. La partea practică am învăţat pasul de defilare şi mişcările de instrucţie de front cu şi fără armă şi am execuat câteva şedinţe de tragere . Am efectuat primele trageri cu arma cu aer comprimat Geco cu capse şi abia după aceea am efectuat şi tragerile cu muniţie reală cu pistolul mitralieră model AKM . La absolvirea clasei a IX-a elevii primeau gradul onorific de elev-fruntaş , cel de elev-caporal la absolvirea clasei a X-a şi cel de elev-sergent la absolvirea clasei a XI-a. Ca o măsură stimulatorie suplimentară , la terminarea claseia XI-a elevii cu cele mai bune rezultate primeau grade onorifice superioare celui de elev-sergent ce era dobândit de toţi cei ce absolviseră penultimul an de liceu . Acestea erau gradele de elev sergent-major-şeful de clasă , elev plutonier , elev plutonier major pentru liderii companiilor respectiv batalioanelor de elevi şi elev plutonier adjutant pentru cel mai bun elev din an. Cu mici excepţii încă de la terminarea clasei a X-a se creiona ierarhia şi fiecare avea locul său în clasă şi în anul de studiu , foarte rar apăreau modificări ulterior , astfel încât cel mai bun la terminarea clasei a XI-a rămânea lider şi după examenul de bacalaureat . O astfel de situaţie rară a fost totuşi chiar în promoţia noastră , unde liderul de la terminarea clasei a XI-a , Marcel Starparu de la clasa „C” ( originar din Tecuci ) a fost detronat de un alt coleg , Costel Pasnicu , de la clasa „E” după susţinerea examenului de bacalaureat. Cei doi - primii din promoţia 1980 - vor susţine examen de admitere la Academia Tehnică Militară , vor fi admişi şi vor urma o carieră inginerească , stabilindu-se amândoi în Bucureşti . Că veni vorba de bacalaureat , să vă mai povestesc câte ceva despre acest prim examen al maturităţii , desfăşurat acum aproape 35 de ani . Preşedinte al comisiei de bacalaureat pentru cele 9 clase de absolvenţi ( din cele 10 clase din clasa a IX-a , o clasă a plecat în totalitate la Craiova la înfiinţarea Liceului Militar de acolo ) a fost un profesor universitar de la Universitatea Iaşi , având 3 subcomisii , câte una la 3 clase : clasele A-C la subcomisia nr.1 , clasele D-F la subcomisia nr. 2 şi clasele G-I la subcomisia nr. 3 . Clasa din care am făcut parte ( „D”-ul) a fost aşadar la subcomisia nr.2 şi a obţinut rezultate foarte bune şi bune , toţi cei 36 de elevi din clasă promovând exemenul de bacalaureat . Cu ocazia examenului de bacalaureat s-au mai reaşezat mediile absolvenţilor , în sensul că la clasele cu profesori mai îngăduitori pe timpul şcolarizării rezultatele la acest ultim examen au fost acordate cu deplină obiectivitate , astfel că în final mediile de absolvire au oglindit mai corect nivelul real de cunoştinţe . A urmat repartizarea la instituţiile militare de învăţământ superior , în ordinea descrescătoare a mediilor . Pentru câteva sutimi am ratat posibilitatea de a da examen la Academia Tehnică Militară sau Facultatea de Medicină Militară , privilegiu de care se bucurau primii 10 % dintre absolvenţii liceului , în care din păcate nu am intrat , aşa că am optat pentru finanţe , ocupând al treilea loc din cele 7 pentru această specialitate . A fost o decizie luată după ce iniţial mă gândisem la specialitatea auto ca şi Ionel , tentat mai ales de posibilitatea de a obţine mai repede şi mai uşor permis de conducere . Am ratat însă această posibilitate nu din cauza mediei ( am avut media 8,99 iar la auto s-a intrat şi cu medii sub 7,50 ! ) ci a probei de aptitudini ( îndemânare ) care se desfăşurase prin luna mai şi pe care o picasem . Nu am regretat niciodată alegerea făcută , specialitatea aleasă oferindu-mi cu siguranţă multiple satisfacţii profesionale şi personale . Se încheia aşadar ciclul liceal şi cei mai frumoşi ani , cei ai adolescenţei , cu rezultate care m-au mulţumit atât pe mine cât şi pe părinţi . Urma un nou ciclu , cel al învăţământului militar superior la Şcoala Militară de ofiţeri activi „Nicolae Bălceascu„ de la Sibiu . Nu pot să închei fără câteva concluzii privind perioada celor 4 ani de liceu de la Câmpulung Moldovenesc . În primul rând aş evoca figurile luminoase şi pregătirea profesională de excepţie a dascălilor de aici , fapt decisiv în pregătirea şcolară a elevilor , la Câmpulung căpătând cunoştinţe solide care îmi vor fi de ajutor toată viaţa . De excepţie au fost nu numai profesorii cu grad didactic superior sau şefii de catedră ( prof . de fizică Teodor Hrimiuc , ajuns până la funcţia de director-adjunct al liceului la pensionare , întreaga activitate desfăşurându-şi-o numai la Liceul Militar ; prof.de limba română Teodor Latiş ; prof.dr.în istorie Popa Anghel ) ci şi ceilalţi 15-20 de profesori care ne-au dezvăluit universuri noi , nebănuite de noi : Florescu Tiberiu , Rotaru Felicia , Ghiliceanu Ariadna , Bejinariu Mihai , Cojocari Nicolai şi alţii , ale căror chipuri le privesc cu plăcere de câte ori mă uit la tabloul de promoţie . În egală măsură recunoştinţa se îndreaptă spre ofiţerii care ne-au introdus în atmosfera cazonă şi ne-au învăţat primele lucruri despre armată , cel mai apropiat şi mai apreciat de elevi fiind blajinul Vasile Ion , bucovinean din Rădăuţi , la momentul respectiv considerat cel mai talentat trompetist din Moldova , inegalabil creator de texte şi sufletul brigăzii artistice a companiei noastre . De omul Vasile Ion ne leagă în mod deosebit stagiul efectuat la unităţi în clasele a X-a şi a XI-a la Focşani şi Piatra Neamţ . În clasa a IX-a am efectuat stagiul la Buzău - la cele două unităţi de transmisiuni din Crâng - cu un alt ofiţer din liceu , căpitanul Vasile Năstăsescu , comandantul nostru de companie . Originar din Ploieşti , acesta se căsătorise şi se stabilise la Câmpulung ,unde timp de mulţi ani a fost component de bază în echipa de fotbal a oraşului - ASA Câmpulung Moldovenesc care a activat o bună perioadă de timp în Divizia „C”. Stagiile de la Focşani şi Piatra Neamţ au fost însă de excepţie datorită ofiţerului Vasile Ion , pe care toţi elevii l-au considerat un frate mai mare , fiind cel mai maleabil şi mai înţelegător om dintre toţi dascălii şi comandanţii pe care i-am avut în liceu .Continuăm să ţinem legătura cu dumnealui şi să-l sunăm, mai ales de sărbători , cel mai apropiat fiind colegul Ticu Lazăr de la Focşani . Apropiaţi de noi şi foarte înţelegători au fost şi cei doi instructori militari de educaţie fizică , lt.colonel Cristea Aurică –un brăilean adevărat , excelent aruncător la coşul de baschet – şi maiorul Liţescu Aurel , la care am văzut pentru prima oare pe viu o gigantică executată la bară fixă cu o singură mână ! Din păcate cursul vieţii nu poate fi schimbat şi îşi urmează legile dure astfel că la fiecare din întâlnirile organizate din 5 în 5 ani la Câmpulung constatăm că a mai dispărut câte un dascăl şi mai nou şi câte un coleg ! În liceul militar am devenit mai ordonat , mai meticulos , învăţând din mers şi devenind mai atent şi mult mai respectuos , inclusiv cu cei mai mici , aparent neimportanţi . În liceu am învăţat să spun „Sărut mâna !„ chiar şi femeii de servici , o măruntă angajată a instituţiei dealtfel . Aici am practicat în mod regulat sportul şi în general mişcarea , înviorarea la bustul gol când afară ningea fiind de domeniul normalului în anii de liceu şi după aceea . Am schiat foarte mult , nu numai în orele de sport , având condiţii adecvate pe dealurile din vecinătatea liceului . Aproape în fiecare duminică , mai ales vara , ne trezeam de la ora 5 şi încingeam câte un meci de fotbal pe platoul liceului , duminica fiind singura zi din săptămână în care autoritatea liceului era reprezentata ( firav ) doar de un singur om , ofiţerul de serviciu , asta fiind portiţa de care profitam cumva . Pe timp frumos , asta însemnând din aprilie până în octombrie , în fiecare seară alergam aproape toată clasa cam 6 kilometri , din liceu până la ieşirea din Câmpulung spre Pojorâta , la podul peste Moldova unde avea capăt de linie singurul autobuz din oraş şi înapoi . Am scăpat de toate afecţiunile de care suferisem în copilărie , căpătând o sănătate de invidiat şi un corp dezvoltat armonios. În toţi cei 4 ani de liceu am participat la pregătirea şi desfăşurarea unor frumoase coregrafii pe stadionul liceului şi apoi pe cel orăşenesc , sub bagheta profesorului lt.col.Cristea Aurică , pe acordurile muzicii militare a liceului , dirijată de colericul lt. major Ţichindelean , dealtfel un om cu o pregătire muzicală de excepţie .
Opinez că Liceul Militar şi dascălii de acolo mi-au asigurat cel puţin 60% din bagajul de cunoştinţe cu ajutorul cărora am izbândit în viaţă . Am învăţat la toate disciplinele în egală măsură - deşi e clar că nu toate mi-au plăcut in mod egal – pentru că ştiam că de media generală la terminarea liceului depinde următorul pas în viaţă. Asta însemnând o specialitate militară agreată sau una mai puţin dorită pentru că se cunoştea că nu putea merge toată promoţia doar la specialităţi tehnice să zicem.
S-au creat automatisme în planul deprinderilor ca militar şi s-au fixat pentru totdeauna multiple cunoştinţe de cultură generală astfel că la primele concursuri televizate de cultură generală de după 1989 răspunsul corect îmi venea instantaneu , fără variantele ajutătoare , o dovadă elocventă în sprijinul acestei afirmaţii . Pe 3 martie 1980 a încetat din viaţă - în casă la tanti Aurica - bunica Măndica , cea care fusese pentru mine a doua mamă . Ai mei m-au anunţat despre nefericita întâmplare ulterior , pentru a nu mă afecta prea tare chiar în perioada tezelor aferente trimestrului al doilea din clasa a XII-a . Nu am certitudinea că aş fi putut pleca la înmormântarea bunicii chiar dacă aş fi fost anunţat pentru că în liceu învoirile se acordau doar pentru evenimente ce priveau rudele de gradul I . Am vărsat în tăcere o lacrimă pentru bunica Măndica , cea care după puterile ei , ca şi mama , mi-a îndrumat paşii în primii ani de viaţă. Problemele grave de sănătate dar şi neînţelegerile dintre copiii săi au făcut să aibă parte de un sfârşit pe care cu siguranţă şi-l dorise altfel . Se termina aşadar şi etapa liceului şi într-un iunie prea călduros pentru orăşelul de la poalele Rarăului vom pleca spre casele părinteşti , cu speranţe mari pentru etapa evident mai grea care urma. Era a paisprezecea plecare cu trenul de la Câmpulung spre casă, cu foi de drum asigurate de stat, în afara vacanţelor şcolare făcând acest drum de încă două ori, la examenul de admitere şi la nunta lui Ionel, în octombrie 1977. Am lăsat la Câmpulung cei mai frumoşi 4 ani ai tinereţii , fapt compensat de pregătirea de excepţie căpătă aici şi de orizonturile nemărginite deschise evoluţiei noastre ulterioare. Aici am lăsat primele idile , profesorii şi comandanţii şi pentru totdeauna o bucăţică din suflet . Sentimentele erau aşa de contradictorii încât am simţit cu toţii o mare uşurare când trenul ce pleca din Câmpulung spre Bucureşti a trecut pe lângă liceul tinereţii noastre dar în timp ne vom întoarce la matcă cu emoţie şi bucurie , amintindu-ne cu nostalgie versurile puţin modificate ale cântecului binecunoscut de toate promoţiile de L.M.-işti , fredonat toamna la venirea spre liceu :
„Toamna când se scutură salcâmii
Au plecat L.M.-iştii la liceu
Au rămas fetiţele în urmă
Amintiri dar şi păreri de rău „